Printr-o-nclinare-a frunții alungă el
tot ceea ce restrânge și constrânge,
rotit fiind, în inima-i de înger;
întregul viitor, ca un inel.
Afunde ceruri pline-s, până la margini,
de chipuri care, toate, îl cheamă; hai!
Nu-i da să poarte, în mâini de aer, sarcini
ce-s ale tale. Noaptea, mai dihai,
se-ntorc acestea împotrivă-ți: pat,
ca niște iazme, îți bântuie, și casă;
iar până nu te văd înfrânt, surpat
și dat din trup afară, nu te lasă.
Sensul versurilor
Piesa descrie un înger care încearcă să alunge suferința și constrângerile, dar este împovărat de sarcini. Versurile explorează lupta interioară și presiunea destinului, sugerând o stare de melancolie și captivitate.