De-a lungul înaltelor ziduri de-o iei,
mulțimea de roze nu poți să o vezi,
pe-ale parcului străine alei,
dar în credința ce le-o păstrezi,
le simți că-s aproape ca niște femei.
Fără să șovăie, merg câte două,
și după mijloc se țin,
și cele roșii cântă singure-n rouă,
apoi cu miresmele lor intră lin
cele albe-n cântarea cea nouă.
Sensul versurilor
Piesa descrie o plimbare melancolică printr-un parc, unde amintirile și emoțiile se împletesc cu frumusețea naturii. Personajul simte prezența florilor ca pe niște ființe vii, evocând o stare de nostalgie și introspecție.