Și de n-ar fi fost: în munți odată,
totuși trebuia să se stârnească
și din vrerea lor înfierbântată
să coboare-n râuri, să zvâcnească.
Din ideea că-i un minereu
peste toate mai presus, aparte.
Din adâncuri Meroe departe
au zvârlit așa mereu.
peste tot ce-i cunoscut, afară
în văzduh, la margini de pământ;
fiii, uneori, apoi cărară
ce-au promis părinții doară
către casă, dur și de ne-nfrânt;.
unde-un timp spori că, în sfârșit,
istoviți să-i lase-n pasiune,
căci pe ei nicicând nu i-a-ndrăgit.
Doar în ultimele nopți (se spune)
urcă și-i contemplă neclintit.
Sensul versurilor
Piesa descrie sacrificiul și efortul depus de generații pentru a extrage aurul, sugerând o moștenire grea și o relație complexă cu valoarea materială. Aurul devine un simbol al efortului continuu și al pasiunii mistuitoare, dar și al unei distanțări emoționale.