Te salut, pictore,
vraci bătrân,
erou al culorilor.
Și-ți sărut mâna de fildeș, care,
ea însăși floare,
a dăruit picturii noianul florilor.
Prin tine, tot albul de floare
se luminează. Prin tine totul răsună
de apele dulci care curg în chineza culoare
în limpezimi unde trestii și pești se adună.
Prin tine, doar, mai adânc se-nfioară
trandafirul, și aripi mai vii și mai dese
dobândește un fluture când zboară.
Și fructu-i mai gingaș când iese.
Nu-n van primăvara și-a repetat
de-o sută de ani în tine cântarea:
azi pensula ta-i ca un fin șuierat
de bambus ce-l leagănă boarea.
Să te-acopere aripi, petale, cununi
de crengi unduioase și fine,
și sori și zăpezi și rustice luni
și cele mai harnice-albine.
Și așa, în hotarul grădinii de pace
a picturii, dă viselor cale
lângă neamul tău liber ce pașnic se coace
ca un vrednic copac din grădinile tale.
Sensul versurilor
Piesa este un omagiu adus pictorului chinez Chi Pai-Chi, celebrând măiestria sa artistică și legătura profundă cu natura. Versurile laudă modul în care artistul a transpus frumusețea florilor, a apei și a vieții în operele sale, influențând percepția asupra lumii.