Venim, de unde? și-ncotro ni-i pasul?
Poeți și vraci s-au urzicat în fraze,
s-au perpelit pe săbii și topaze,
să dea răspuns cu sângele și glasul.
Din liziera strâmtei noastre oaze,
pe unde-un ceas ne-mpleticim popasul,
tot ne-ntrebăm cu rigla și compasul,
împunși de spini ori prăfuiți de raze.
Sosim, purcedem iar, de ce? și unde?
Nu știm, dar parcă-n umbre și contururi
ne re-ntâlnim c-un chip ce ne răspunde.
Când ploi, când flori, ba mlaștini, ba azururi,
bieți germeni veșniciilor fecunde,
mereu ne-ntoarcem și plecăm de-apururi.
Sensul versurilor
Piesa explorează natura ciclică a existenței umane, căutarea constantă a sensului și a direcției. Sugerează că, deși nu avem răspunsuri clare, ne reîntâlnim mereu cu o parte din noi înșine pe parcursul călătoriei.