Din fân făcându-ți scăfârlie,
din paie ciot de trup sărac,
surtuc ți-am pus și pălărie
și te-am proptit într-un harac.
Scoți scurtături de lemn din mâneci
și c-un ciomag spre cerul clar,
pe văluri negre parcă luneci,
momâie zdrențuită-n par.
Fug ciorile și fug vrăbeții
de fleandura de arături.
Dar sus, pe bolta dimineții,
purtând pe umeri aștrii puri,
ereții cercuri larg își taie
și tot mai mult în aur pier,
când mogâldeața ta de paie
ridică bâta către cer.
Sensul versurilor
Piesa descrie o sperietoare de ciori într-un câmp, evidențiind contrastul dintre aspectul său umil și rolul său de paznic. Ea sugerează o reflecție asupra condiției umane și a rolurilor pe care le jucăm în viață, adesea fără a ne ridica la înălțimea potențialului nostru.