Mă-ncrunt și spun că nu mai sper
și iar mă spânzur de crâmpeie.
Am pietre-n grai și reteveie,
mă-mbrac cu ghimpi și țepi de fier.
Bat ușa-n cuie, smulg și cheie,
dar pașii mei tot fug în cer.
Mă-ncrunt și spun că nu mai sper
și iar mă spânzur de crâmpeie.
Nu vreau în beznă o scânteie,
mă-ngrop în beci, m-ascund în ger,
dar calc și-aici pe curcubeie.
Și iar mă spânzur de crâmpeie,
mă-ncrunt și spun că nu mai sper.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de disperare și deznădejde, în care eul liric oscilează între a renunța la speranță și a se agăța de mici crâmpeie de optimism. Chiar și în momentele cele mai întunecate, există o tendință subconștientă de a căuta lumina și frumusețea.