Păsări de zâmbet – raze şi umbre şi păreri –
tăiate dintr-un cântec cu foarfeci de zăpadă.
Tu, mână, nu cu fire-ai ţesut, dar cu baladă,
cu veveriţe şi cu primăveri.
Tu, inimă-n vâlvătaie, te-ai răsturnat grădină,
de s-a aprins chilimul: basm, iederă, medalii, –
sau pe covor călcară paşi fragezi de Rusalii
şi tălpi de dimineaţă şi lumină -.
Trist, aurul visează, molatic, se adună.
Lingoarea lui tânjeşte ca frunţile cu vis.
Dar verdele, cu vârfuri de codri pare scris,
Când un pandur a chiuit pe lună.
Ai năzărit din zodii, din ramuri şi Duminici,
cu unduiri de ape, de ceruri şi de stuh.
Ce Dumnezeu în preajmă veni să-ţi ungă duh,
şi să te sufle cu tristeţi şi cu văzduh?.
Ca să mă cos în tine, chilim oltean, primeşte.
Dezbracă-mă de trudă, de viersuri şi răscoale,
şi ţese-mă doar umbră şi zbor de lână moale
în raiul tău culcat împărăteşte.
Sensul versurilor
Piesa explorează dorința de a se refugia într-un univers creativ și protector, simbolizat de chilimul oltenesc. Eul liric își dorește să scape de greutățile vieții și să se contopească cu frumusețea și liniștea acestui spațiu imaginar.