În urma noastră-i numai buruiană
și scripca sună-a doagă de ciubăr,
dar ca un lup cu negurile-n păr
stă încă-n noi neliniștea vicleană.
Și încă cu toți ghimpii în răspăr
ne trage îndoiala de pulpană,
pizmași de câte-un zbor de coțofană,
beți de năluci, lihniți de adevăr.
Am vrea să spargem zările mai iute,
am vrea să știm și ne-ngrozim de zări,
n-am vrea să știm și pofta iar asmute.
și suntem numai vârfuri de frigări
și-n sânge numai șbilțuri nevăzute
și-n duh și-n oase numai întrebări.
Sensul versurilor
Piesa explorează starea de neliniște interioară, îndoiala și căutarea continuă a adevărului. Vorbește despre dorința de a depăși limitele, dar și despre teama de necunoscut și despre setea insațiabilă de cunoaștere.