N-ai dezmierda, de n-ai ști să blestemi,
Surâd numai acei care suspină,
Azi n-ai iubi, de n-ar fi fost să gemi,
De n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.
Și dacă singur rana nu-ți legai,
Cu mâna ta, n-ai unge răni străine.
N-ai jindui după un colț de rai,
De n-ai purta un strop de iad în tine.
Că nu te-nalți de jos până nu cazi
Cu fruntea-n pulberea amară,
Și de re-nvii în cântecul de azi,
E c-ai murit în plânsetul de-aseară.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea că suferința și experiențele negative sunt necesare pentru a înțelege și a empatiza cu ceilalți. Doar prin confruntarea cu propriile noastre dureri putem oferi consolare și vindecare celor din jur. Renașterea și speranța se nasc din cenușa trecutului.