Suntem jnepii, mergem înainte,
la-nălțimi de foc deasupra stepii
ne zdrelim de cuie și de ținte
și-ndârjiți, cu ghearele, cu țepii,
ne-mbulzim pe lespedea fierbinte.
Mergem înainte, suntem jnepii.
Strâmbi, chirciți, târâș pe brânci, pe coastă,
trebuie să biruim genunea,
nu ne temem câte râpi ne-adastă,
n-auzim cum mormăie furtuna,
știm atât, că mergem sus pe creastă.
Suntem jnepii și urcăm întruna.
Râd de-mpleticita noastră turmă
brazi trufași cu vârful lung de fiere,
râsul lor, năvala nu ne-o curmă
și mușcăm din piatră cu putere
și-i lăsăm pe povârniș, în urmă.
Suntem jnepii, mergem în tăcere.
Dacă-n calea noastră sar șuvoaie
le sorbim cu sete neînfrântă,
de ne-mproașcă roca cu pietroaie,
răzrătirea ei mai mult ne-avântă.
Totul ne-ntărâtă, nu ne-ndoaie –
Suntem jnepii și trăim din trântă.
Poate-nspre culmea cu mari focuri
trecem peste sânge și morminte,
poate ne vom sfâșia de blocuri,
nu-i nimic, călcăm pe oseminte.
Sus ne-așteaptă vulturii, în ciocuri
cu cununa spațiilor sfinte.
Suntem jnepii, mergem înainte.
Sensul versurilor
Piesa descrie lupta neîncetată a jnepenilor de a urca spre culmile înalte, înfruntând obstacolele naturii și disprețul celorlalți. Ei perseverează cu hotărâre, sacrificând totul pentru a atinge un scop mai înalt, simbolizat de vulturi și spațiile sfinte.