Mă scutur calm de foi ca o pădure
și ca un cer mă desfrunzesc de stele,
sau ca-ntr-un lac, sub nuferi și inele,
mă tot scufund spre adâncimi obscure.
Din toată zarea fulgerelor mele
se-ntorc, rănite, pajurile sure.
O așchie-mi rămase din secure,
și din prăjina steagului surcele..
Cântam, cândva, triumful aurorii,
nu ale nopții negre sarabande.
Și, dincolo de rânjetul vâltorii,
Visam să las hambare de ofrande
și-n urma mea superbe traiectorii,
un cer întreg de jerbe și ghirlande.
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment profund de declin și pierdere. Naratorul rememorează vremuri de glorie și triumf, contrastând cu prezentul marcat de regrete și deziluzii. Metaforele bogate sugerează o cădere interioară și o pierdere a idealurilor.