De la Prut până la Don,
prin Crimeea, mai-nainte,
tânăr grâu peste morminte,
ierburi mari peste beton.
De la Mureș pân-la Tatra,
de la Cluj la Debrețin,
Șesuri mari de grâu senin,
ierburi peste toată piatra.
Arde rodul proaspăt, pline,
Patru zări împărătești.
Grâule din cine crești?
Iarbă, cine plânge-n tine?
Sensul versurilor
Piesa evocă un peisaj vast, de la Prut la Don, subliniind legătura dintre natură și istorie. Grâul și iarba cresc peste morminte și beton, sugerând un ciclu continuu al vieții și al sacrificiului pe pământul patriei. Versurile pun întrebări despre originea și suferința ascunsă în natură.