Pe masa mea am trei portrete,
Ce le privesc ades, când scriu.
Imagini, care-mi spun discrete
Ce-am fost, ce sunt și ce-o să fiu.
Întâiul, rupt și plin de pete,
Lipit de mult pe mucava,
Mă arată un copil cu plete
Asa precum am fost cândva.
Al doilea – ce mai podoabă!
Batjocorit și el de fum,
Mă arată trist, cu fața slabă,
Bătrân, așa cum sunt acum.
Iar cel din urmă e un craniu
Răpit odihnei din sicriu.
O harcă, ce-mi arată straniu
Portretul meu: cum o să fiu.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a diferitelor etape ale vieții, de la copilărie la bătrânețe și, în final, la moarte. Cele trei portrete simbolizează aceste etape și oferă o perspectivă asupra efemerității existenței.