Radu D Rosetti – Copilărie
M-am întrebat de multe oriCum de n-am scris o poezie,În care să regret și euSenina mea copilărie.În părul meu, odată blond,E o șuviță argintie,Ce pare că-mi răspunde trist:Tu n-ai avut copilărie!
Versuri corectate și adnotate
M-am întrebat de multe oriCum de n-am scris o poezie,În care să regret și euSenina mea copilărie.În părul meu, odată blond,E o șuviță argintie,Ce pare că-mi răspunde trist:Tu n-ai avut copilărie!
Albiți de vreme și necazuri,La gura sobei, povestesc.– Știi tu când pentru prima oarăȚi-am spus atunci că te iubesc?– O, da, zâmbește blând bătrâna,Și eu ți-am dat, spre amintire,Din părul meu, o buclă de-aur,Ca semn de vecinică iubire.– O țin, moșneagul îi răspunde.Și printre foile-nvechite,Șuvița de-aur i-o arată,Simbol de zile fericite.Plângând ca doi copii, alături,S-au … Citește mai mult
Mi-ai spus să plec departe, Martho,Ca să te uit. Și am plecat:Sunt ani de-atunci și sunt departeȘi încă tot nu te-am uitat.Am să te uit. Însă atunceaAșa departe o să fiu,C-am să mă uit chiar și pe mineȘi n-o să pot să mai revin.
Oh, primavera! gioventu dell’anno!Oh, gioventu! primavera della vita!.Poetii, mai întotdeauna,În cărțile de poezii,Regretă timpul, fără grije,Al veselei copilării.Și cărțile acelea tristeCând sunt vândute-n librării,Profanii le citesc cu milăȘi le numesc copilării!
În nopțile de iarnă tristeM-apucă gânduri pesimisteȘi-n neputința de-a visa,Citesc pentru-a mă consola,Pușkin, Byron.. etcetera.Dar versurile lor amareMăresc cumplita-mi disperareȘi-mi spun: „Zadarnic vei căta,Căci viața noastră e așa:Durere, plâns, etcetera.”Iar sensul lor mi-arată mieO singură filozofie,Și-atunci, nebun ca un Rola,Mă-mbăt cu vin pentru-a uita,Iubesc, sărut. etcetera.
Te-a înșelat o dulcineeȘi-n mândria-ți de bărbat:„O femeie-i tot femeie!”Strigi cu glasul revoltat.O-nșelași amar la rându-țiFără frică de păcatȘi s-a dus plângând, zicându-ți„Un bărbat e tot bărbat!”.Oh! bărbat, femeie… glume!Și de glume sunt sătul…Cui ți-o face rău pe lumeOM să-i zici – și e destul.
Cât fi-va patria românăZiceai când începuși să scrii,Volumul meu o să rămână!Și a rămas.. în librării.
Domnului „X”.Capetele multor oameniAu produs ceva în viață;Numai capul dumitaleN-a produs decât… mătreață.
Autograf.Voi ce-ați făcut din bard un zeu,Copii cu inima curată,De vreţi să-l admiraţi mereu..Să nu-l cunoaşteţi niciodată!.
Așa e, lumea e un teatruȘi noi suntem actorii ei.Da, dar în celelalte teatreCând ești pe scenă știi ce vrei.Pe câtă vreme, teatrul lumiiÎl joci cu rolul ne-nvățatȘi nu e nici măcar suflerul,Să-ți sufle când te-ai încurcat.