Pământ al strămoşilor mei, fruct amar,
te roteşti în mine înnobilându-mă:
gust luminos de toamnă.
Aici sunt flăcări de comori,
flăcări de oase,
nopţi de străbuni,
iată: vin voievozii pe cai de vânt,
străvezii armate trec
printre zidiri înalte, ca prin păduri –
timp întors în mine,
umbre dragi.
Vale a stelelor,
vale a soarelui,
cu margini de horbotă, dans –
aici mă aşteaptă femeia iubită,
aici sămânţa stirpei mele
asemenea ierbii.
Pământ al ochilor mei
şi al genunchilor evlavioşi,
fruct dulce al mâinilor mele, iată,
timpul mă schimbă în ceaţă de aur,
iată, intru în anotimpul de taină, apă adâncă.
Sunt ca o pasăre,
care vine
şi pleacă
şi pleacă şi vine
şi pleacă şi vine şi moare aici.
Sensul versurilor
Piesa explorează legătura profundă dintre individ și pământul strămoșesc, ciclul vieții și al morții, și transformarea continuă prin timp. Eul liric se identifică cu istoria și natura locului, acceptând destinul final în acest spațiu sacru.