M-am trezit și am găsit mesajul tău o dată cu dimineața.
Nu știu ce-mi aduce, pentru că încă nu am învățat să citesc.
Voi lăsa savantul neștiitor al cărților sale și n-am să-l întreb:
știu eu dacă ar putea el să-l înțeleagă?.
Mi-am atins fruntea cu scrisoarea ta, am apăsat-o pe inima mea,
iar când noaptea va veni mută și stele se vor arăta
una câte una, am s-o deschid pe genunchii mei și voi sta tăcut.
Frunzele murmurătoare mi-o vor citi cu glas tare;
râul grăbit mi-o va fredona și cele șapte stele
ale cunoașterii mi-o vor cânta în ceruri.
Nu pot găsi ceea ce caut; ceea ce aș vrea să învăț nu înțeleg,
dar această veste pe care n-am izbutit s-o deslușesc
mi-a ridicat povara, și gândurile mele s-au preschimbat în melodii.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de a primi un mesaj a cărui semnificație nu este imediat înțeleasă. În loc de a căuta o interpretare rațională, naratorul alege să se conecteze emoțional cu mesajul, permițând naturii și intuiției să-l ghideze. Mesajul devine o sursă de ușurare și transformă gândurile în melodii.