Psihotrop – Mihai Preda – Plumb

George Bacovia era un poet cu capu’ vraişte,
A lansat „Plumb” în 1916,
O poezie cu un cadru funebru şi trist,
Care este înscrisă în curentul simbolist.
„Plumb” – titlu sintetic cu valoare de simbol,
Motiv literar central, sugerând golul interior.
Tema operei e senzaţia de-apăsare
Greutatea dintr-un spaţiu-nchis, claustrare.
Ce tare!
Şi-avem două strofe, practic,
Poezia-i bazată pe paralelism sintactic,
Că fiecare strofă începe cu verbul „a dormi”.
Auzi, George, da’ ţie ţi-e somn când scrii?
De fapt, sugera somnul mortuar şi avem
Cuvântul „plumb” de trei ori în fiecare catren.
În plus, strofele au o punctuaţie identică
Şi poezia e axată pe arta poetică.
În operă se remarcă două paradigme.
Două ce?! Două realităţi diferite.
Prima e cu decoru’, realitatea exterioară,
Şi-a doua strofă-i cu eul, realitate interioară.
Omu’ meu Bacovia nu a scris de pomană,
Dar a descris decorul cu termeni gen: „cavou, coroană,
Sicrie, flori de plumb” şi chestii mormântale,
Care corespund cu eul, căzut în disperare.
Poezia are verbe la imperfect: „stam,
Scârţâia, era, atârnau, dormeam”;
Verbe statice la imperfect la început de vers,
Care vor să sugereze negativism intens;
Două verbe la perfect compus şi conjunctiv –
Perfect-compus: „am început”, cojunctiv: „să strig”
Şi-astea inspiră tot cele mai sumbre emoţii,
Dispersarea eului liric şi-atmosfera morţii.
Morţii lui. El ştie, eu doar zic
Că poezia aparţine genului liric.
Are mărci lexico-gramaticale precum
Verbe la persoana-ntâi: „stam, am început”
Şi adjectivul pronominal posesiv „meu”
Din structura „amorul meu” – vai de-amorul tău..
Apare spleen-ul, la simbolişti era plictiseală,
Damnarea, angoasa permanentă, disperarea.
Prozodia: măsura fixă de zece silabe.
Eul e izolat, dar rimele-s îmbrăţişate.
Ritmul e iambic, alternând cu amfibrah.
Amfibian? Ce? Ce-o să fac la bac?!
În concluzie, plumbu-i artă poetică, simbolism,
Şi are două elemente care-o-nscriu în modernism:
Polivalenţa semantică şi structura eliptică
Şi gata! Mai bine dădeam la fizică!