Georg Trakl fusese declarat nebun
pe când ținea să-și tragă un glonte în piept
la vederea răniților muribunzi
pe frontul negru din Galiția.
Pe George Bacovia l-au angajat impiegat
clasa a III-a și i se da de scris la marea clădire
dar mâna lui era făcută
să cânte la vioară în amurg violet.
Cezar Vallejo murea de foame
în capitala luminilor
într-o zi de joi
când afară ploua monoton
și versul cădea în proză.
Robert Desnos a fost transportat într-un vagon de vite
mai întâi i-au smuls aripile de înger
apoi l-au aruncat în hăul crematoriului
la Terezin.
Jorge Luis Borges primise titlul
de inspector „al păsărilor
comestibile din Buenos Aires”
însă moartea l-a găsit în labirintul cărților.
Osip Mandelștam a murit într-un gulag necunoscut
trupul său aruncat pe gheața Siberiei
l-au ciugulit corbi cu stea roșie pe piept.
Alungat din templul culturii
Lucian Blaga a trebuit să asiste „mut ca o lebădă”
la hăcuirea sufletului românesc.
Pe Ezra Pound îl plimbau într-o colivie
pe străzile nu mai știu cărui oraș turistic
din Italia fotbalistică.
Sfântului Vasile Voiculescu
mâna politrucului asiatic
i-a rupt cu bâta șira spinării
și bătrânul blajin a murit făcând greva foamei.
Cine or fi acești nătărăi?
Întreabă soția călăului reactivat
în timp ce lasă cartea din mână
și soarbe cu paiul
din băutura limpede și aromată
ca istoria secolului douăzeci
Sensul versurilor
Piesa evocă soarta tragică a mai multor artiști și scriitori celebri, subliniind suferința și nedreptățile pe care le-au îndurat de-a lungul vieții. Contrastul dintre destinul lor și indiferența contemporană este puternic.