Împăcare este numele tău, bătrânețe,
la ceasul amurgului culeg legume,
ud florile însetate de viață.
Cobor jaluzelele, aprind lumina,
mă așez la masă, fac socotelile zilei,
marele câștig mi se repetă și-acum:
singurătatea, noblețele ei.
Și vine noaptea lungă, visul
care amestecă sâni sidefii cu săculeți de tărâțe,
împăcare este numele tău, bătrânețe.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra singurătății ca o componentă nobilă a bătrâneții, o stare de împăcare cu sine și cu trecutul. Versurile evocă un sentiment de liniște amestecat cu melancolie, acceptând singurătatea ca pe un câștig.