Cum te-njosesc, o, sfântă poezie,
Toți nataraii, și-n ce chip îți calcă
Întreaga demnitate în picioare
Tocmai când vor să te slăvească. Toți
Acești neunși pontifi ai tăi
Proclamă-n gură mare că ai fi
O boierească sală strălucită,
În care cuviincios nu poți să intri
Decât în sclipitori pantofi de lac.
Taceti, voi, minciuna-i pe de-a-ntregul.
Nu-i casă de palavre poezia
Pentru inzorzonatii guralivi,
Alesii pe-o spranceana din saloane:
Mai mult e poezia! E-o clădire
Deschisă orisicui vrea să se roage,
Cu un cuvânt : un templu –n care-i slobod
Să intri in opinci, si chiar descult.
Sensul versurilor
Poezia este profanată de cei care o consideră elitistă și inaccesibilă. În realitate, poezia este un templu deschis tuturor, indiferent de statutul social sau de aparențe.