Tata-mbrăcat ca vânător
În jos spre lac o lua,
Cu rouă rece-n albu-i păr,
Cu aspre mâini de nea.
Prin cimitir şi prin desiş
Pornea spre stuful crud.
Peşti clari săreau în păpuriş,
Năvodul zăcea ud.
Năvodul era greu. Avan
Îl împingea c-un par.
Noaptea da luntrea cu catran
Pe lacul de cleştar.
Sub chilă – apa în suspin.
El împingea încet.
Cădeau dungi pale din senin
În stuful violet.
Vârşa lucea sub par. Sonor,
O ştiucă, dedesubt,
Zvâcnea. N-a fost de loc uşor,
Plasa-ntr-un ciot s-a rupt.
Cu capul ud în braţe stând,
Rănit în palme-afund,
El vedea visele trecând,
Moarte, ca peşti pe prund.
Privind la tot ce dispărea
În apă, fără chip,
Văzut-a visul viaţa sa
În stufuri şi nisip.
Alge veneau vorbind ciudat.
El a şoptit în vânt.
Ecou, de nimeni ascultat,
Tot spune-acest cuvânt.
Pândesc în tufe şoapta lui.
Stă mortul sus pe pod.
În cană-mi sare-un lin gălbui,
Prin stuf trag de năvod.
Sensul versurilor
Piesa descrie un pescar bătrân care se confruntă cu moartea și cu amintirile vieții sale, reflectând asupra efemerității existenței. Imaginea pescuitului devine o metaforă pentru trecerea timpului și pierderea viselor.