Și totuși, chinul meu e blând,
Cum sunt și apele, și boarea.
Aș vrea, ca un copil plăpând,
Să-mi torn în lacrimi întristarea
Ce încă-mi va umbri cărarea,
Să mă cufund, ca-n somn, în moarte
Simțindu-i, rece, răsuflarea
Iar mintea mea să se deșarte
De tânguiosul glas al valurilor sparte.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare profundă de deznădejde și dorința de a scăpa de suferință prin moarte. Vorbitorul își descrie chinul ca fiind blând, dar omniprezent, și aspiră la o eliberare în moarte, ca o evadare din întristare.