Percy Bysshe Shelley – Blestemul Lui Prometeu

O, demone, te-nfrunt! Încearcă tot
Ce ești în stare împotriva mea!
Tu, peste zei și oameni crunt despot,
Doar o făptură n-o vei subjuga!
Mă-mproașcă, dar, cu molimele tale,
Cu spaimele-ți cumplite, infernale;
Mă mistuie cu focul și cu gerul
Și prăvălește peste mine cerul,
Cu fulgere, cu grindini și cu mii
De furii, călărind pe vijelii.
Atotputernic ești. Ți-am dat puter
Asupra tuturor, afară doar
De tine însuți și de a mea vrere.
Din turnul tău ceresc, trimite-ți, dar,
Prăpădul peste neamul omenesc.
Răpune-i pe acei ce îi iubesc.
Vreau ura ta s-apese cel mai greu
Asupra mea și-a tot ce e al meu.
Cât timp vei fi acolo-n ceruri domn,
Răbda-voi agonia fără somn.
O, zeule ce umpli astă vale
A plângerii, cu sufletul tău van –
De tremură în fața vrerii tale
Pământ și cer. Triumfător dușman,
Fii blestemat! Blestemul meu să-ți fie
Ca remușcarea, și ca să te sfâșie,
Nemărginirea ta să fie-un chin,
O haină cu urzeală de venin.
Puterea ta – cunună de jăratec
Să-ți fie peste creierul zănatec
Să-ți fie sufletul strivit de rele
Pe cele bune silnic să le vezi.
Nemărginite ca și Lumea-s ele
Și ca și tine, ce stingher tronezi:
Deși tu ești icoana-ngrozitoare
A Forței calme, vine ziua-n care
Va trebui să pari așa cum ești:
Și după atâtea făr’delegi prostești
Doar hulă va rămâne-n urma ta
În Spațiu și în Timp când vei cădea.