Deodată au venit pe sub copaci.
Duceau cu ei o chitară
care lăsa în seară
o umbră grea, triunghiulară.
După aceea au început să cânte
și melodia a întins spre tine
brațele ei reci.
Melodia întindea spre tine
brațele ei feline, brațele ei reci,
și n-am simțit când te-a-mbrățișat
cu îmbrățișarea
pe care uneori ți-o dă înserarea,
electric și-ntunecat.
Melodia ospăta din tine
cum ospătează dintr-o pradă
o forfotă de raci.
Deodată au plecat de sub copaci.
Duceau cu ei o chitară
cu o umbră grea, triunghiulară,
smulsă din seară, ruptă din seară.
Când mi-am întors spre tine chipul
văzui doar un schelet ce-l lustruia
nisipul.
O, draga mea, iubita mea,
femeia mea,
bine-ai venit dintotdeauna.
Ți-am sărutat arcada, sternul,
osul suav ce-mpodobește mâna,
scheletul clipei străbătând eternul.
Sensul versurilor
Piesa descrie o transformare dramatică și pierderea unei persoane dragi, sugerând o acceptare melancolică a inevitabilului ciclu al vieții și al morții. Muzica devine un element central al acestei transformări, lăsând în urmă doar amintiri și un schelet lustruit de nisip.