Căderea zăpezii, din ce în ce mai densă,
are culoarea porumbelului, ca ieri,
căderea zăpezii, ca şi cum ai dormi încă.
Alb aşternut până departe.
Într-acolo, fără sfârşit,
urma de sanie a celui pierdut.
Dedesubt, îngropat,
ceea ce îi doare atât de mult pe ochi,
se acoperă,
deal împrejurul dealului,
nevăzut.
Pe fiecare,
dus acasă în Azi al său,
un Eu alunecat în muţenie:
înlemnit, un ţăruş.
Acolo: un sentiment,
suflat de vântul de gheaţă,
îşi ancorează steagul de culoarea
porumbelului, a zăpezii.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj hibernal asociat cu sentimente de pierdere și singurătate. Imaginea zăpezii care acoperă totul sugerează o încercare de a ascunde durerea, în timp ce călătoria spre casă este marcată de un sentiment de înstrăinare și tăcere interioară.