Ploaia asta-mi dă o stare melancolică
Suferința sufletească devine-o boală cronică
Ce pare că mă înfrânge și ceru’ plânge
Eu m-aș simți mai bine dacă ar ploua cu sânge
Sângele ce mi se-nfierbântă-n vene
Căci filmul vieții mele e format din multe scene
Bacoviene, da! Aș vrea s-o iau la fugă
Da’ lumina moare-ncet în ochii de sub glugă.
Când ura zace-n mine în stări latente
Resemnarea și frica par a fi confluente
Îmi asum greșelile pe care le-am făcut
Dispus să renunț la viitor și la trecut
Aud șoapte ce străpung liniștea nopții și
Din întuneric sunt cuprins de brațele morții
Parcă m-aș prăbuși, ceva mă trage-n jos
Nu mă-mpotrivesc, e prea târziu și n-are rost
(și n-are rost)..
Mă trezesc ca dintr-un vis, ochii dor îngrozitor
Și văd un peisaj parcă desprins din filme horror
Décor înfricoșător, doar imagini macabre
Râuri de lavă șerpuiesc printre cadavre
Tot în jur e-ntunecat de către nori de cenușă
Mă simt adulmecat, căldura mă înăbușă
Subit sunt copleșit de o serie
De sentimente confuze și mă sperie
Ființe ce se-agită într-un delirum tremens
Cu câte-un crucifix înfipt fix în vertex
Aud sunete, tunete, urlete, scâncete
Îngeri cu aripi negre hoinăresc în cete
Văd sute de suflete încătușate, abandonate
Pline de suferință, poate
Ce lasă-n lumea reală trupuri lipsite de conștiință
Pare paradoxal dar încă netrecute-n neființă.
Și-apoi frica mă pătrunde adânc, nu văd pe unde
Aș putea să evadez, să ies afară
Și-mi aud inima cum bate parc-ar fi prima oară.
Simt un fior și-un puls neregulat în artere
Picături de sudoare-mi îngheață pe piele
Lumina îmi crestează retina, adrenalina
Inundă mii de sinapse în fiecare secundă
Curg lacrimi pe obraz, simt gustul de sare
Instantaneu se contractă fibrele musculare
Sunt mai viu ca niciodată, e-o senzație bizară
Și-am un chef nebun să trag un fum de țigară.
Am chef să fac din nou chestiile care-mi plac
Vreau să mai stau la bere, să mai fac muzică rap
Am atâtea amintiri pe care pot să le revăd
În gând sau când mă uit la poze.
Și acum cred că viața o poți trăi chiar dacă o vezi în gri
Chiar de-s mai multe clipe triste decât bucurii
Iar de moartea te cheamă lansând câte-un ecou
Las-o să aștepte, e mai urât dincolo..
Sensul versurilor
Piesa explorează stări de melancolie și suferință, confruntarea cu moartea și, în final, o renaștere și apreciere a vieții. Artistul trece printr-o experiență intensă, aproape onirică, dar alege să se agațe de plăcerile simple și de amintiri, respingând chemarea morții.