Ochii pe geam, în gol, zâmbind să treacă zile
Că-i aer toxic, dar miroase a zambile
Nu există adevăr nici în oglindă
Nu există alt decor oricât de mult vrei să dai mită
Vrei să schimbi totul, ce chestie, și eu
Aș vrea să schimb tiparul, nu să mă abat mereu
Alt drum, la răsărit, o potecă vagă
Ochii mi-au obosit și vor răgaz să nu mai vadă
Alcatraz al minții, altă palavră
Același organism magnific ce rămâne pleavă
Minte bolnavă ce se minte că-i trează
Oseminte ce-s strivite în păcate și-n zarvă
În păcate cu o conștiință rece
Îngropate, legi mizere la număr sunt zece
Însemnate cu sânge și lacrimi sărate
Vise altoite cu dezgust și falsă puritate.
Scriu pentru ultimul hamal ce bălește la vitrine
Când zici că omul-i animal vorbește pentru tine
Tată, ține de gratii că speranțe-s puține, iată
Cine ne iartă, cine ne-arată calea dreaptă
Eu sunt creștin, nu ortodox, sunt unicul meu boss
Trist, prost, pacifist, zelos, Hristos
Când n-ai pe cine să întrebi și alegi să dai vina
Nu când bați cruci sau când îți sfințești mașina
Boii cu rutina, curva cade prima
Nu-i rău să fii rău, să fii prea rău e crima
Am inima rece, tată, lasă că trece, iartă
Când unu din zece e pradă, iar una din zece e spartă
Și n-ai spadă, și n-ai spate, e greu pe stradă
Mai ales când vii din ultimul loc de pe hartă
Fii bărbat când e noroi, dar fii copil când e război
Aștia suntem noi, hai înapoi, vino înapoi!
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de alienare și deziluzie față de societate și condiția umană. Vorbește despre căutarea unui sens într-o lume plină de contradicții și despre lupta interioară între credință și realitate.