Dreptate! Ochii plânși cer să te vadă.
De ce ne uiți? Nu mai trăiești tu, zână?..
Temutul Zeus căzu a vremii pradă
Și fulgeru-i se stinse în țărână;.
A Venerii făptură de zăpadă
Încet, încet, s-afundă în ruină..
Apună toți!.. Tu, nu lăsa să cadă
Din mâna-ți rece cumpăna divină.
Iar de-i pieri sub pietre, ca profeții,
De dincolo de negrul țărm al vieții,
Înalță spada ta, nestrămutat.
Dispară-o lume, tron de tron să ardă;
Dar nici o lacrimă să nu se piardă
Din plânsul și din sângele vărsat!
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de disperare și deziluzie față de pierderea valorilor și a dreptății. Se cere dreptate și se deplânge decăderea figurilor mitologice și a speranței, culminând cu un apel la luptă și sacrificiu, chiar și în fața distrugerii.