Când se-nseninează cerul, cu mii de stele-n față,
Nemărginirea mării în raze se răsfață;
Iar când își pune slava un obrăzar de nori,
Pe mare cade noapte, iar vântul dă fiori.
Și lacrimile slăvii, și fulgerele-i toate
Ea le primește-n sânu-i ce plânge și se zbate,
Iubito! Astfel viața-mi legată-i de a ta,
Din cea dintâi clipită de-nfioarare-a mea.
Zâmbești? Pe chipu-mi cade o rază fericită.
Urăști? Îndrept spre dușmani o spadă ascuțită;
Iar când te văd în lacrimi, mi-e sufletul cernit
Și-n pieptul meu se zbate un demon răzvrătit.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o devoțiune profundă și o legătură emoțională intensă față de persoana iubită. Sentimentele naratorului sunt direct influențate de stările și emoțiile persoanei iubite, reflectând o conexiune simbiotică.