În glas au aiurări de liră,
Pe frunți – un răsărit de zori;
La șipot, unde poposiră,
S-au adunat privighetori.
Iar zeul dragostei, April,
Din două guri făcea o floare,
Și fiecare sărutare
O saluta din crengi, c-un tril.
Visând, cei doi îndrăgostiți
Tot repetau în suflet cântul;
Atunci, din fundul văii, vântul,
Văzând cât sunt de fericiți,
S-a strecurat în crengi tiptil,
Miscă un ram, zâmbea în soare,
Și-i îngropa sub colb de floare,
C-un râs zburdalnic de copil.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă idilică de dragoste în mijlocul naturii, unde doi îndrăgostiți se bucură de frumusețea primăverii. Natura însăși pare să celebreze iubirea lor, creând o atmosferă magică și plină de bucurie.