Mergi pe covorul roșu, goală, atât de mlădios,
Îmbracă-te cu pielea mea, se poartă frumos.
Aici departe unde sunt, noaptea-i o pânză neagră de mătase, deasă și rece
Și luna galbenă de ceară, e tot mai mică și mai rară, pe zi ce trece.
Sunt pietre multe, străzi de praf, ce pace și ce tăcut mormânt
Și ești departe, dar te aud, și-mi pare rău că iar te plâng în fiecare gând.
Sunt haine în dulapuri triste, ferestre-nchise și vise, multe vise
Și zac dormind în becuri albe, un așternut de palme calde și toate stinse.
Sunt suflete pierdute-n sute de nopți purtate în povești
Și nu mă tem să le înțeleg și deși neg, eu mă aleg să nu le pierd
Și toate mă iubesc,
Doar tu nu mă iubești.
Anul ăsta nu se poartă iubire, îmi vreau pieire, sunt croitor din fire de piei fine,
Nu prea se poartă iubirea cu mine frumos; doar curente citadine, ce au fost,
și nu s-au mai întors.
Iar când, chiar pot să plâng, nu mă mai vând scump; parcă-mi stă cam prost
Cu iubire, dar nu mai contează, căci totul va trece, și hainele așteaptă
Să se schimbe. Vezi ce port?.
Iubesc firav, orice amar ce îmi colorează foile cu rece, dar nu se vinde deloc;
Parcă a murit și moda comodă a iubirii mele, parcă de gust lipsită, se îngustă
Iubirea mea cu criticile rele.
Uit și scuip, pe ce-am pierdut din nou ca un prost, iar cos și cânt, iar mânios
Că iar mă cunosc și nu-mi place cine sunt; și ea mă așează ușor
Pe covorul roșu de jos..
Șansa de a fi vreodată fericit și frumos.
Șansa de a fi vreodată fericit și frumos.
Mergi pe podiumul din palma mea, atât de melodios,
Dezbracă-te de pielea asta; vreau să te cunosc.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de iubire neîmpărtășită și deziluzie. Naratorul se simte pierdut și nemulțumit de sine, căutând o șansă de a fi fericit, dar se confruntă cu amărăciune și critici.