Am pus să moară-n umbră, într-o carte
Pe care-o ştiu cuvânt după cuvânt,
Petale vii şi tinere de flori, –
Să-mi mai aduc aminte uneori
De cei plecaţi departe,
De cei ce nu mai sunt.
Şi răsfoind cu mâini şovăitoare,
Într-un târziu, de dorul nimănui,
Din cartea veche-mi cade-o floare:
Suntem mereu tot mai puţini sub soare,
Şi tot mai mulţi sub iarba câmpului.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a pierderii celor dragi. Vorbitorul găsește amintiri ale trecutului, dar este copleșit de sentimentul că numărul celor vii scade, în timp ce numărul celor morți crește.
