Poate, nu-ți pasă de-ale mele,
Noapte; din al lumii hău,
Ca scoica cea fără de perle,
Sunt aruncat pe malul tău.
Indiferentă, -nspumezi valuri
Și cânți, pornită nemilos,
Dar vei iubi, tu prețui-vei
Povestea scoicii făr’ folos.
Pe plajă, lângă ea întinsă,
Vei îmbrăca veșmintele-ți,
Pe ea o vei lega strâns prinsă
De-al undelor clopot măreț.
Și-atunci pereții scoicii-mumă,
Ca adăpost de inimi, goi,
Umple-se-vor cu glas de spumă,
Cu vânt, cu ceață și cu ploi.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de abandon și inutilitate, comparând eul liric cu o scoică aruncată pe mal. Natura, prin intermediul mării, este martoră a acestei stări de dezolare, dar și o forță potențială de transformare.