Omar Khayyam – Vanitas Vanitatum

Miresme, cupe, harfe și bucle aurii:
O, jucării sfărâmate de Vreme, jucării!
Gând, faptă, renunțare, virtuți, căinți și rugi:
Cenuși pe care Timpul le spulberă, – cenuși.
Ce-s oamenii? Podoabe ce-atârnă din tărie.
Sosesc, se duc și iarăși sosesc aici sub soare.
Din buzunarul humei și-a cerului cutie
Mereu făpturi s-or naște, căci Dumnezeu nu moare.
Spuneți-mi, ce-aduse a lumii bogăție?
Nimic. În mână timpul lăsatu-mi-a doar vânt.
Un foc sunt. Când s-o stinge, nimicu-o să rămâie.
Am fost a lui Djem cupă; dar spartă – nimic sunt.
Crearea ta și-a lumii, destinul ei și-al tău
Sunt taine-aici și taine vor fi în veci și-n moarte.
Surâde-le ca unor pericole deșarte,
Căci pacea te-așteaptă dincolo, -n negrul hău.
Cereasca boltă pare o magică lanternă
Și soarele e lampa. Iar lumea e-o cortină
Pe care defilează în hora lor eternă
Imaginile noastre – răni negre în lumină.
Nu plânge după ieri ce rupți ți-au fost din viață
Și nu gândi la ziua ce nu știi de-o să vie.
Și ieri și mâini și astăzi iluzii sunt și ceață.
Atât ai: clipa. Fă-o să umple-o veșnicie.
Bagdadul, Balkul, – spune-mi, ce s-a ales din ele?
Fatală e și-o briză când floarea-i invoalată.
Bea! Și evocă-n noapte, cu luna laolaltă,
Popoarele și evii stinși rând pe rând sub stele.
A’ lui Bahram palate refugiu-s de gazele.
Unde cântau fecioare pândesc lei singuratici.
Bahram, neîntrecutul la prins măgari sălbatici
Sub trei movile doarme. Măgarii pasc pe ele.
Miresme, cupe, harfe și bucle aurii:
O, jucării sfărâmate de Vreme, jucării!
Gând, faptă, renunțare, virtuți, căinți și rugi:
Cenuși pe care Timpul le spulberă, – cenuși.
Ce-s oamenii? Podoabe ce-atârnă din tărie.
Sosesc, se duc și iarăși sosesc aici sub soare.
Din buzunarul humei și-a cerului cutie
Mereu făpturi s-or naște, căci Dumnezeu nu moare.
Spuneți-mi, ce-aduse a lumii bogăție?
Nimic. În mână timpul lăsatu-mi-a doar vânt.
Un foc sunt. Când s-o stinge, nimicu-o să rămâie.
Am fost a lui Djem cupă; dar spartă – nimic sunt.
Crearea ta și-a lumii, destinul ei și-al tău
Sunt taine-aici și taine vor fi în veci și-n moarte.
Surâde-le ca unor pericole deșarte,
Căci pacea te-așteaptă dincolo, -n negrul hău.
Cereasca boltă pare o magică lanternă
Și soarele e lampa. Iar lumea e-o cortină
Pe care defilează în hora lor eternă
Imaginile noastre – răni negre în lumină.
Nu plânge după ieri ce rupți ți-au fost din viață
Și nu gândi la ziua ce nu știi de-o să vie.
Și ieri și mâini și astăzi iluzii sunt și ceață.
Atât ai: clipa. Fă-o să umple-o veșnicie.
Bagdadul, Balkul, – spune-mi, ce s-a ales din ele?
Fatală e și-o briză când floarea-i invoalată.
Bea! Și evocă-n noapte, cu luna laolaltă,
Popoarele și evii stinși rând pe rând sub stele.
A’ lui Bahram palate refugiu-s de gazele.
Unde cântau fecioare pândesc lei singuratici.
Bahram, neîntrecutul la prins măgari sălbatici
Sub trei movile doarme. Măgarii pasc pe ele.