Mireasma florii, ce-mi părea
Ca sărutarea-ți a pierit,
Culoarea ei, ce te-nsorea
Pe tine doar, s-a risipit.
Pe pieptu-mi părăsit, în loc
De floare, țin căușu-i mort
Și închircit, ce-și bate joc
De-un dor ce-n inimă-l mai port.
De plâng – sub lacrimi nu reînvie!
De-oftez – la fel e, în zadar.
I-e dat tăcută-n veci să fie,
Precum destinul meu amar.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de pierdere și nostalgie profundă, folosind imaginea unei flori ofilite ca metaforă pentru o iubire pierdută. Vorbitorul deplânge amintirea unei relații trecute, simțind că frumusețea și bucuria de odinioară s-au stins, lăsând în urmă doar durere și regret.