Bea din băutura asta, care-i veșnicia vieții,
Bea comoara de plăcere, bea văpaia tinereții!
Arde-n vâlvătăi ca focul viu, pe dinlăuntru arde,
Dar priește-ntristării, apă vie-i pentru moarte.
Sensul versurilor
Piesa explorează dualitatea vieții și a morții, sugerând că plăcerea și tinerețea sunt efemere și că chiar și ceea ce pare a da viață poate aduce întristare și moarte. Băutura eternității este, paradoxal, o sursă de amărăciune.