Pe Cloșca cea cu șapte pui
zburând prin ceruri o văzui.
Cândva în loc se mai oprea
și la coliba mea privea:
– Ce faci mata? Ești bine? Zi.
– Bine. Ce vești de la copii?
– Ce să-ți mai spun, acolo sus
gerul, pustia i-au răpus.
– De asta-ți faci inima rea?
Adu-i pe toți la casa mea.
– Îți mulțumesc, dar mulți mai sunt!
Roadă ți-o termina-vor.
– Dă-mi pe mezina ta măcar,
Maya cu vălul de cleștar.
– Ia-o, atunci, și nu uita:
mire al cerului vei sta.
Acestea Cloșca a grăit
și-n păr pe dată mi-o a și prins.
Munții-mprejur au strălucit
și mâinile mi s-au aprins.
iar Cloșca cea cu șapte pui
se duse și n-o mai văzui.
Sensul versurilor
Piesa prezintă o conversație între narator și Cloșca (constelația Pleiade), unde Cloșca cere pe Maya, mezina naratorului, ca mireasă a cerului. Naratorul acceptă sacrificiul, marcând un destin cosmic și o pierdere dureroasă.