De-ndrăgostit ce-am fost și locuind de veacuri în adâncul mării
Am învățat și scrisul și cititul.
Încât acum pot să văd la adâncime mere înapoi vârstele
Una după alta precum începe-un munte când celălalt nici nu s-a terminat.
Să le văd așișderi și-nainte Carafa-ntunecată la culoare
Iar la braț noua Elenă cu coapsa atingând vârful peretelui.
Cum toarnă vin Precistei pe când jumătatea trupului ei
A și plecat în Asia de peste ape.
Iar toată broderia s-a și mutat în cer cu rândunele
Cu flori galbene cu sori
Sensul versurilor
Piesa explorează tema iubirii eterne și a memoriei, văzute printr-o perspectivă atemporală. Naratorul contemplă trecutul și prezentul, observând ciclicitatea evenimentelor și frumusețea efemeră a vieții.