I.
Toți norii spoveditu-s-au pământului:
Locul lor un alean al meu l-a luat.
Iar când părul meu a-nceput să ducă dorul
Unei mâini fără păreri de rău
M-am strâns într-un nod de durere.
II.
Clipa e dusă pe gânduri înserând
Fără amintiri
Cu copacul ei mut
Către mare
E dusă pe gânduri înserând
Făr-o bătaie de aripi cu chipul neclintit
Către mare
Înserând
Fără dragoste
Cu gura neînduplecată
Către mare..
Iar eu în liniștea ce-am prins-o în năvod.
III.
După amiaza
Și imperiala lui însingurare
Și tandrețea vânturilor sale
Și aura sa cutezătoare.
Nimic să nu vină, Nimic
Să nu plece
Toate frunțile libere.
Iar ca sentiment un cristal.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de absență și melancolie profundă, folosind imagini poetice ale naturii și ale singurătății. Vorbește despre pierderea amintirilor și despre o liniște apăsătoare, sugerând o stare de introspecție și dor.