Prin firea ei, întunecimea trebuie să fie și tăinuitoare.
Adevărul îl fabrică omul așa cum fabrică și minciuna.
Doamne! Cât albastru cheltuiești ca să nu te vedem!
Dă-ți osteneala să îndrumi perfecțiunea tehnică spre starea ei naturală.
Și pe dos se poate purta fantezia și încă la toate măsurile ei.
Mănâncă progresul cu coaja și cu sâmburi cu tot.
Sensul versurilor
Piesa explorează natura subiectivă a adevărului, iluzia progresului și efortul de a percepe realitatea dincolo de aparențe. Versurile îndeamnă la introspecție și la o reevaluare a valorilor acceptate.