Vanitatea m-ar îndemna să pretind că am depins exclusiv de caracterul meu în viaţă (nu ne asigură bătrânul Heraclit că destinul este propriul nostru caracter?) sau că soarta a ales împrejurări deosebite pentru a mă călăuzi pe un drum sau altul. Adevărul, însă, mă obligă să fiu modest. Am depins de multe amănunte, dar gardul pe care am stat cocoţat înainte de a pleca la liceu a constituit placa turnantă a vieţii mele. Dacă-l săream, aş fi fost cu siguranţă altul acum. Pentru că n-am făcut-o, am intrat pe un alt coridor al destinului.
Din multe puncte de vedere, gardul acela reprezintă un simbol. El a constituit eşecul primei şi, probabil, singurei aventuri pe care am plănuit-o. A fost prima mea nehotărâre importantă. Şi prima răspântie. De aici aş putea trage concluzia că o viaţă e o sumă întâmplătoare de amănunte, o improvizaţie continuă între o naştere si o moarte. Sunt totuşi convins că există o logică dincolo de detalii.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea că viața este o serie de alegeri și întâmplări, dar dincolo de aparențe există o logică. Un gard devine simbolul unei răscruci decisive, marcând un punct de cotitură în destinul naratorului.