Când trec umbrele-nserării,
Pânze de-argintat fuior,
N-auzi spasmurile mării
Cum ne strigă-n hora lor?.
Din păgâna și adânca
Undelor îmbrățișare,
Dintr-un val ce sparge stânca
Un fior prelung tresare..
Parc-o taină se ridică
Din primejdia de apă,
Ochii tăi supuși de frică
Vor cucernic s-o priceapă.
Eu o știu atât de bine..
E povestea de demult,
Din uitate vremuri vine
Înc-o dată s-o ascult.
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment de nostalgie și mister legat de mare și de poveștile trecutului. Vorbitorul simte o conexiune profundă cu aceste povești, pe care le percepe ca pe o taină ce trebuie ascultată și înțeleasă.