Nord – Tricefal Săgetat

– Am eșuat, am ieșit alt. Privește-mi ochii mici de talc,
Nu de talcioc, ci de talc. Iubește-mă cu milă pe mine, primul prunc.
Promit să urlu rar, la fiece sfârșit de făurar:
Astenie de primăvară. Vino cu ea să mă înșurubezi înspre afară.
Eliberează-mă, căci pe umerii lui nu mai…
– Taci, mezin prost! Te vezi întors…
– La ea, nu la tine, cu buze de-afine.
– Abține-te și dă-te la o parte…
– Dreapta, să știi. Dar, uite, tac.
– Uite, eu, de pildă, am cam murit, că de când ne separ de rest ca un zid
C-a auzit (știm noi cine) ceva de un arcaș, ceilalți părând cam lași,
Stau santinelă aici de ani și pot citi ușor în pielea ta că emani
Suflu de piatră dacă vrei pe ceilalți doi. Ucide-i cu sărutul tău să rămânem noi
Iar eu îți promit că sub pământ nu va ploua ca mereu să rămânem noi…
– Să rămâneți moi! Băi, nu te uiți cât e de bătrân? Și lasă-l, e nebun.
Tu ai nevoie de cineva așa, nu te uita că râd, îmi iau revanșa când
Îmi atingi obrazul de-azur. De azi un chip în minus înlăcrimat.
Știu că el nu mă vrea înlăturat, căci îi sunt favorit. Lasă-mă să-ți fiu monolit.
Sapă-ți zâmbetul în mine să-l păstrez aproape de cer.
– Apropo de sper, ea înțelege…
– Nu. Alege unul.
– Eu cel mai tare zbier…
– Iau cel mai mare fier și fac cuie din el și le bat în tâm…
– Câștig un alt…
– Un eu.
– Sau un eu.
– Sau un eu.
– Stau…
– Un zeu…
– Stau în seu, înot prin…
– Tot ce-ți ofer e din ceea ce nu reprim în mine.
– Sau în mine.
– Sau în mine.