E răul din mine: are coasa tocită, urlă, recită, e beat și mai bea.
Deși abia plecase la drum, deși avea loc să se-ascundă
Sub egidă. Regina mea, cazi acum…
Sunt nebunul tău, dar nu doar al tău. „Iartă-mă”
Ai spune tu fără sunetul cerului roșu ce-mbracă tunetul.
Mie – cap sec orbit de pistolul tău cu coapse.
Părinți păcătoși! Am căutat să m-alinți în
Ochii Lui storși. În ochii mei cosi fructul înapoi din coji.
Înapoi până ce pământul se dă la o parte
Și rămân doar ape nedespărțite. Ca noi.
Simt sângele meu: ghețar lunecând, viu pe dinăuntru.
Simt sângele altcuiva: cald, mort pe dinafară.
Azi e ziua Judecătorului și tu n-ai avut
Decât pe tine să I te aduci, la picioare I te arunci:
O Eva modernă, și-a lăsat Adamul acasă dormind
Nebănuitor c-un bilet pe pernă. O, Eva eternă!
Acum e rândul meu să râd și când spun „acum” spun „acum când
Copii dorm”, în sfârșit, unul visează, celălalt nu.
Și motivul pentru care Cain nu seamănă decât cu el e
Că n-a mai rămas nimeni. De parc-ar fi fost vreodată cineva…
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de vinovăție, izolare și condamnare personală, folosind imagini biblice și metaforice. Naratorul se simte singur și confruntat cu propriile demoni, într-o lume lipsită de repere morale.