Sunt oameni de iarbă
care se iubesc în parcuri,
și paznicii trec fără să-i vadă.
Sunt oameni de fier
care-și spală trupul în flăcări,
și atingerea lor topește gratiile.
Sunt oameni de pământ
care își lasă hainele în șifonier,
când se întâlnesc cu copacii,
pentru că hainele îi fac să se bâlbâie.
Toți pleacă la fel
ca pentru o plimbare în grădină,
lăsând în urma lor ușa larg deschisă.
Sensul versurilor
Piesa celebrează diferite forme de existență umană, conectate profund cu elementele naturii. Sugerează o eliberare de constrângeri și o acceptare a sinelui natural, culminând cu o plecare senină și deschisă către necunoscut.