Nu tresări în somn, iubito….
Sunt crengile iernii, ciocnind
fereastra, cu sârme de-argint…
Nu-s glasuri ursuze, străine,
Și nimeni nu-ntreabă de tine….
Nu tresări în somn, iubito….
Paharul cu sticla subțire
Se-ntunecă… Taci, amintire…
Nu-i ochiul întors către moarte…
Și moartea e foarte departe….
Nu tresări în somn, iubito….
Pe pagina albului vis,
Cu sânge nimica nu-i scris.
Doar colo, o cască pătrată
de vechi santinele purtată,
adânc ruginește-n zăpadă….
Nu tresări în somn, iubito…
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment de neliniște și melancolie, sugerând o spaimă veche care revine în amintiri. Imaginea iernii și a obiectelor asociate cu trecutul accentuează ideea de fragilitate și trecere a timpului.
