Mă uit cum drumurile mele se gudură,
Ținute de hățuri, cu botul albit.
Cetăți viitoare de departe-mi scutură
Steagurile mici de bun-venit.
În blazoane, sunt peisagii sub sticlă:
Email în păduri, lac verde pe lacuri,
Coșul de fabrici, gradat ca o riglă,
Oamenii-n grupuri – arhipelaguri.
Drumul meu, de azi, nu se schimbă.
Drept socotesc.
Mă cheamă steagul de culoare simplă
Și sosesc, sosesc…
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie spre un viitor incert, dar inevitabil. Naratorul acceptă acest drum, ghidat de un sentiment de destin și de atracția către necunoscut.