Sus în munți lângă izvoare
Paște-o turmă de mioare,
Păcurarul mi-o păzește
Și din fluieră doinește,
Și din fluieră doinește.
De s-ar face vreme bună
Să merg cu badea la stână
Sus în vârful muntelui
La apa izvorului
În mirosul bradului.
Ia-mă, bade, la oiță
Să mă faci păcurăriță,
Eu să cânt cu fluiera,
Tu să-mi cânți cu gurița
Și-om trăi cât îi lumea,
Eu să cânt cu gurița,
Tu să-mi zici cu fluiera
Și-om trăi cât îi lumea.
Sensul versurilor
Cântecul descrie o scenă idilică din viața pastorală, unde dragostea și natura se împletesc armonios. Protagonista își dorește să devină păcurăriță și să trăiască o viață simplă și fericită alături de persoana iubită, în mijlocul naturii.