Sui în munți unde mi-i drag,
Din frunze colibă-mi fac,
Mă spăl cu rouă de floare
Și zăuit tot ce mă doare.
Sus la munte vreau să șed
Lumea rea să n-o mai văd,
Singură-n codrul pustiu
De lume să nu mai știu.
Muntele meu îi curat,
Nu mă minte niciodat’,
De tot ce-i rău mă păzește
Și mă prea întinerește,
D-aia când dorul m-apasă
Mă întorc în munți acasă.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul de un loc familiar, de refugiu în natură, unde persoana se simte protejată și întinerită. Muntele este văzut ca un loc curat și sincer, un refugiu din fața problemelor.